Glanda tiroidă sub lupă
Glanda tiroidă.
Glanda tiroidă produce hormoni și îi secretă direct în sânge. Circulația sangvină asigură o distribuție egală în tot corpul uman.
Când vorbim despre glanda tiroidă, trebuie luate în considerare două aspecte:
- Funcția
- Structura țesuturilor
Localizarea glandei tiroide
Localizarea majorității organelor corpului uman este cunoscută de majoritatea dintre noi, cum ar fi inima, plămânii și creierul. Se știe cât de importante sunt pentru viață bătăile inimii, respirația plămânilor și gândirea creierului.
Dar foarte des auzim pentru prima dată despre glanda tiroidă în timpul consultației unui medic. Unele simptome persistente precum pielea uscată, unghiile fragile căderea părului, diareea frecventă sau tremorul degetelor ne duc la medic, care, după o analiză de sânge, aduce în discuție Glanda Tiroidă și funcția ei.
Adesea, acesta are o poză sau chiar un model care arată localizarea glandei tiroide. Aceasta ne ajută să descoperim interiorul gâtului nostru.
Termenul Tiroidă provine din latinescul Thyroidea, care este expresia latină pentru glanda tiroidă.
Glanda tiroidă este situată adânc în gât. Pielea și mușchii o acoperă, iar glanda se ghemuiește ușor în jurul traheei. Glanda are doi lobi, unul este atașat în stânga și al doilea în dreapta traheei. Adesea, există un al treilea lob, o bandă de țesut subțire, care conectează ambii lobi exact sub mărul lui Adam.
S-ar putea crede că glanda tiroidă este un organ omogen, dar nu este așa.
Glanda tiroidă în sine are un volum de câțiva mililitri. Este un organ foarte mic, plat ca un fluture și având dimensiunea lui.
În spatele fiecărui lob tiroidian se află paratiroidele care reglează metabolismul calciului din organism. Din punct de vedere funcțional, nu au nimic de-a face cu glanda tiroidă. Țesutul glandei tiroide încorporează celulele C, care produc un alt hormon cu denumirea de Calcitonină care joacă un rol crucial în metabolismul calciului, dar din punct de vedere funcțional, nu au nimic de-a face cu glanda tiroidă. Rareori, aceste celule C pot degenera cu un impact asupra restului țesutului tiroidian care produce hormonii tiroidieni.
Două artere mari, una la dreapta și alta la stânga, aduc sânge bogat în oxigen spre glanda tiroidă, asigurând o perfuzie abundentă. Din glandă, venele eferente transportă sângele îmbogățit cu hormoni tiroidieni prin tot corpul, conducându-I spre receptorii relevanți.
Structura și funcția glandei tiroide
Toate mamiferele au o glandă tiroidă, dar glanda umană pare deosebit de frumoasă datorită analogiei sale frumoase cu un fluture care își desfășoară lobii în jurul traheei. Chiar și alte vertebrate precum peștii, amfibienii, reptilele și păsările au o glanda tiroidă, dar cu altă formă și localizare.
După ce am văzut unde se află glanda tiroidă în corpul uman, următoarea secțiune abordează funcția și structura glandei tiroide.
Funcţia:
Glanda tiroidă are funcția de a produce hormoni tiroidieni și de a-i pune la dispoziție pentru funcțiile corpului uman.
Glanda tiroidă este cea mai mare glandă pur hormonală a corpului uman. Funcționează după principiul eliberării unui hormon endocrin în circulația sangvină.
Pentru producerea hormonilor tiroidieni, glanda tiroidă are nevoie de cantități minime de iod, care provine din exteriorul corpului. Celulele glandei tiroide absorb iodul adus de circulația sângelui ceea ce asigură eliberarea unui hormon foarte funcțional.
Hormonii tiroidieni ajung chiar și la cele mai îndepărtate celule ale corpului uman prin artere și vene, motiv pentru care glanda tiroidă are nevoie de o perfuzie perfectă. Glanda Tiroidă eliberează hormonii tiroidieni în mod constant în sângele circulant menținând un nivel hormonal conform normei.
Funcțiile glandei tiroide sunt producerea și eliberarea hormonilor tiroidieni.
Structura:
Glanda tiroidă își poate schimba, de asemenea, dimensiunea și forma fără o influență măsurabilă asupra funcției sale.
O mărire în volum a țesutului glandei tiroide poate deranja atunci când atinge o anumită dimensiune și devine vizibilă. Modificările apar cu un aspect egal distribuit pe gât, dar uneori mărirea este cauzată de noduli la nivelul gâtului.
Pentru a evalua dacă această mărire în volum a glandei este benignă sau malignă, doar o analiză de sânge este insuficientă. Adesea, nivelurile din sânge măsurate sunt normale într-o astfel de situație, iar starea de bine general a pacientului rămâne intactă. Dar aspectul și o funcționalitate deteriorată la nivelul gâtului cauzate de acest țesut mărit pot deranja.
Prin urmare, următorul pas este evaluarea structurii tisulare a glandei tiroide cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete.
Examinarea cu un aparat cu ultrasunete este nedureroasă pentru pacient. Acesta specifică structura glandei tiroide și ajută la identificarea sau excluderea nodulilor sau a altor modificări ale structurii tiroidei.
Imaginea imprimată cu ultrasunete a unei glande tiroide sănătoase arată o textură a țesutului care este la fel de gri.
Imaginea imprimată cu ultrasunete a unei glande tiroide afectate arată o structură neuniformă cu părți mai întunecate separate în textura structurii glandei. Acest lucru poate necesita o investigație mai aprofundată. Modificările în țesutul glandei sunt vizibile chiar și la valori normale T3 și T4 în proba de sânge.
Prin urmare, este important ca medicul să evalueze atât funcția, cât și structura glandei tiroide.
Hormonii tiroidieni – peptide potente dintr-un organ mic
Hormonii tiroidieni controlează multe funcții ale corpului uman. Ei mențin producerea și utilizarea corectă a energiei metabolice. Acestea reglează senzația de căldură și răceală. Ei influențează funcția creierului, bătăile inimii și tonusul muscular. Acești hormoni asigură funcționarea organelor umane așa cum ar trebui să fie.
O glandă tiroidă sănătoasă produce zilnic de la circa 80 până la 100 mcg de hormon tiroxină (numit și T4) și de la 10 până la 40 mcg de hormon triiodotironină (numit și T3). Aceștia sunt ambii hormoni tiroidieni cu un impact general asupra funcțiilor organismului. Celulele C din glanda tiroidă produc hormonul calcitonină care controlează metabolismul calciului în organism.
Cercetătorii medicali numesc hormonii tiroidieni T3 și T4, deoarece numerele trei și patru arată numărul de atomi de iod încorporați în molecula de hormon. Aceasta subliniază încă o dată importanța iodului..
Glanda tiroidă produce aproximativ 80% de T4 și aproximativ 20% deT3. T3 este hormonul tiroidian mai activ din punct de vedere biologic. Ambii hormoni călătoresc prin corpul uman, T3 acționează imediat și T4 are nevoie de o transformare în T3 cu ajutorul enzimelor de la celulele de destinație.
Supravegherea valorilor T3 și T4 din sânge are loc în creier, în zona specifică a hipotalamusului. În cazul în care nivelul hormonului tiroidian se abate de la normă, hipotalamusul eliberează un hormon care informează glanda pituară (subordonatul său) despre această situație. Glanda pituară, la rândul său, își trimite hormonii pentru a stimula glanda tiroidă să își ajusteze producția de hormoni tiroidieni, aliniind valorile de hormoni tiroidieni din sânge la normă.
Prin acest mecanism de control sofisticat, glanda tiroidă influențează multe funcții ale corpului uman, secretând hormonii T3 și T4.
Tulburările funcției sunt măsurabile prin analizarea valorilor hormonilor tiroidieni din sânge.
Iodul – un micronutrient esențial
Iodul este o componentă esențială pentru hormonii tiroidieni. Trei atomi de iod există în hormonul T3 (triiodotironina) și patru atomi de iod îmbogățesc T4 (levotiroxina).te incapabil să producă iod independent.
Iodul aparține categoriei oligoelementelor esențiale sau micronutrienților.
Corpul uman absoarbe aceste oligoelemente într-o cantitate foarte mică. Necesarul zilnic de iod este între 150 și 250 de micrograme. Pe parcursul vieții sale, corpul uman are nevoie în total de nu mai mult de 4-5 grame de iod.
Niciun alt oligoelement nu poate asuma rolul iodului. Prin urmare, iodul este esențial. Atomul de iod este un element chimic pe care chimistul francez Bernard Courtois l-a descoperit abia în 1811. Numele său se referă la cuvântul grecesc pentru mineral de culoare violetă.
Pe lângă iod, există și alte oligoelemente esențiale precum cuprul, fierul, manganul, seleniul, zincul.
Din multe motive, ecosistemele umane se pot schimba. Astfel de modificări pot afecta condiția umană, în special în ceea ce privește aportul natural de oligoelemente esențiale, cum ar fi iodul.
Iodul există în concentrație scăzută în mediu, de ex. în munți, în lacuri, apă minerală și apă de mare. Ajunge în nutriția umană prin intermediul ciclului alimentar. Schimbările în obiceiurile alimentare, industrializarea și schimbările de mediu pot reduce aportul de iod. Consecința este o deficiență de iod cu impact asupra dezvoltării fizice și intelectuale a ființei umane.
Pentru a face față acestei situații, adesea se adaugă iod în sare.
Deficitul de iod
Deficitul de iod este regional și se datorează unor condiții speciale de mediu.
Diferite regiuni din lume prezintă un deficit de iod. Acestea sunt în mare parte situate departe de litoral sau în regiunile muntoase. Zonele cultivate din câmpie pot oferi o mai bună disponibilitate a iodului.
Dar, și aici, factorii de mediu joacă un rol important, în special zonele climatice, unde ploaia poate spăla iodul din sol și nu permite ca iodul să ajungă în lanțul trofic uman.
În trecut, o expresie a deficitului de iod era adesea o gușă vizibilă, o boală răspândită în acest moment. Unele națiuni aveau obiceiul ca femeile să ascundă o gușă mică în spatele unui colier, mai ales în regiunile muntoase.
Aici un aport insuficient de iod a determinat o sintetizare redusă a hormonilor tiroidieni în glanda tiroidă, ceea ce a sporit o creștere a țesutului glandei tiroide indusă de modul de control în hipotalamus.
În zilele noastre, o gușă provine adesea dintr-o deficiență de iod și frecvent este de natură benignă.
Astăzi, o mai bună disponibilitate a iodului a adus unele avantaje. Unele tipuri de cancer agresiv și cretinismul exprimat prin macrosomie și deficiențe cerebrale apar mai puțin.
Există situații în care aportul prea mare de iod poate pune în pericol sănătatea, mai ales în cazul bolilor autoimune ale glandei tiroide.
Pe lângă sursele naturale de iod, cum ar fi peștele de apă sărată, alte fructe de mare și uneori laptele de vacă, există posibilitatea de a folosi sare iodată pentru prepararea alimentelor.
Iodul este prezent și în unele medicamente și dezinfectante (în special cele de culoarea maro).
Iodul completează substanțele de contrast pentru examinarea cu raze X și suplimentele alimentare și preparatele multivitaminice, de asemenea.
Necesitatea fiziologică de iod depinde de vârstă, sex și starea de dezvoltare, după cum este vizibil în tabelul atașat.
Deficitul de iod – cum să aflați despre el
Deficiența de iod începe să ne îngrijoreze atunci când modificările la nivelul gâtului devin vizibile. Însă încă nu trebuie să ne deranjeze.
Pentru un autotest o oglindă și un pahar cu apă sunt suficiente. Țineți oglinda într-o poziție pentru a vedea bine zona din jurul mărului lui Adam (un nod de cartilaj care iese din gât) Ia o înghițitură de apă și puneți capul pe spate. Priviți în timp ce înghițiți apa, pentru a vedea dacă în regiunea de sub mărul lui Adam apare o umflătură mică sau mare. Repetarea acestui autotest de mai multe ori vă oferă o imagine mai clară.
Detalii interesante
În cazul catastrofelor nucleare precum cele de la Cernobâl sau Fukusima, pot fi eliberați radioizotopi specifici care au o afinitate mare pentru glanda tiroidă. Acei radioizotopi pot interfera cu ciclul diviziunii celulare. Nu toate persoanele care au fost expuse la acești radioizotopi eliberați în timpul unei astfel de catastrofe pot suferi mai târziu de un carcinom tiroidian. Rolul și importanța radioizotopilor în acest proces rămân încă de elucidat. Oamenii de știință văd o legătură între această radiație și carcinomul tiroidian, dar nu o pot dovedi. Este o dovadă că în zona Cernobâl a fost detectată o incidență crescută a carcinomului tiroidian în rândul copiilor care locuiesc în acea zonă, chiar și la mult timp după eveniment.
Fișă informativă despre iod pentru consumatori
Aportul de iod ar trebui să urmeze recomandările regionale, deoarece acestea pot varia în funcție de regiune. În ciuda acestui fapt, există câteva recomandări internaționale publicate de organizații specializate în sănătate precum OMS și altele.
IMPORTANT:
Această informație exclude auto-diagnosticarea și vă încurajează să vă adresați la medic pentru stabilirea diagnosticului.
Doar o examinare individuală de către medicul dumneavoastră poate duce la stabilirea unui diagnostic și a unei decizii terapeutice corecte.
Simptome ale unei afecțiuni sau boli tiroidiene:
Simptomele pot fi un semn al unei boli legate de glanda tiroidă. Doar un medic le poate diagnostica.
Gestionarea afecțiunilor și bolilor tiroidiene:
După stabilirea unui diagnostic adecvat, medicul trece la gestionarea bolii tiroidiene. Pentru o complianță bună, pacientul este implicat cu grijă în gestionarea afecțiunilor tiroidiene.